Motto:"Am certitudinea invincibilităţii poporului român. Aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă înaintea unităţii Italiei, e atît de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. " - Petre Tutea
Un veac si jumatate de la UNIREA PRINCIPATELOR - de Florian Danescu
"Am certitudinea invincibilităţii poporului român. Aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă înaintea unităţii Italiei, e atît de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas " - Petre Tutea
24 ianuarie reprezintă in sufletele romanilor aniversarea Unirii vechilor Principate Romane Moldova si Tara Romaneasca, Unire care sta la baza statului national modern Romania. Vechi ideal al Neamului Romanesc implinit pentru scurt timp la 1600 de voievodul Mihai Viteazul si ramas inca un ideal de implinit in ce priveste reintoarcerea Basarabiei la locul sau in granitele Romaniei, Unirea de la 1859 este strans legată de Alexandru Ioan Cuza – nascut la 20 martie 1820 la Husi si decedat la 15 mai 1873 la Heildenberg, Germania - şi de alegerea acestuia ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
Unirea de la 1859 s-a facut insa treptat.. Ea a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale si desfiintarea vamii dintre Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza si George Bibescu. Domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas la 1 ianuarie 1848 spre Unirea Principatelor, desfiinţând Vama din Focşani, important punct vamal intre Tarile Romane. Ideea era insa mai veche inca din 1842 avand la baza un proiect de unificare a măsurilor şi greutăţilor. Urmeaza cununia lui Gheorghe Bibescu, domn al Tarii Romanesti, in septembrie 1845 la Biserica Sf. Ioan din Focsani situata aproape de piatra de hotar intre cele doua Principate. Nas de cununie a fost domnitorul Moldovei de la acea data, Mihai Sturdza.
Ideea Unirii Moldovei şi a Ţării Româneşti, existenta inca de la 1600 in constiinta Neamului Romanesc, a fost la acest moment o puternica temă de dezbatere in cele doua Tari Romane si pe plan internaţional..
Inchierea razboiului Crimeeii a dus la un context politic favorabil Unirii Tarilor Romane. Situaţia externă devenise favorabilă prin înfrângerea Rusiei şi hegemonia politica a Frantei. Astfel se oferea un context prielnic punerii în practică a ideii Unirii, in special pentru ca Imparatul Napoleon al III-lea dorea un bastion răsăritean francofil si prin care sa franeze expansiunea rusească. Votul favorabil Unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc din 1857 a facilitat in 1858 in cadrul Conventiei de la Paris o intelegere între Marile Puteri si acceptarea unei Uniri formale între cele două ţari, cu guverne diferite dar cu anumite instituţii comune.
De mare importanta a fost propaganda unionistă dusa de partizanii Unirii prin gruparea Partida Nationala atat in Tarile Romane cat şi în afra lor. Activitatea din afara tarii, in special in Franţa, a cuprins de la apeluri către opinia publică, afirmarea programului politic în presa pana pana la memorii către Napoleon al III-lea şi premierul britanic Palmerston, constituirea la Paris a unui comitet cu deviza Dreptate! Fraternitate! Unitate! Precum si asigurarea sprijinului unor personalităţi ca Paul Bataillard sau Edgar Quinet.
In Principate, acţiunile unionistilor s-au desfăşurat în cadrul determinat de prevederilor Conventiei de la Balta Liman, afirmându-se in modalităţi variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iaşi şi la Bucureşti in 1856, editarea unor organe de presă ca România Literară la Bucuresti, Steaua Dunării la Iasi, Românul la Bucureşti, revenirea în patrie a unor revoluţionari paşoptisti, în Moldova, ca urmare a liberalismului domnitorului Alexandru Ghica.
Prin Tratatul de Pace de la Paris din 18/ 30 martie 1856, se prevedeau: intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa Unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad si Ismail, trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări” si libertatea navigaţiei pe Dunăre ce a determinat infiintarea Comisiei de Navigatie a Dunarii de Jos.
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ şi erau alcătuite din reprezentanţi ai Bisericii, marii boierimi, burgheziei si ţărănimii, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea Unirii.
Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste ca Austria şi Imperiul Otoman precum şi pe cel al caimacamului/loctiitor domnesc Todirita Bals înlocuit, după moarte, de Nicolae Vogoride - un personaj dornic de a ajunge pe tronul Moldovei - separatiştii au reuşit la 19 iulie 1857 să câştige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova. Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc înlocuind listele unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanţilor celor care se opuneau idealului Unirii sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride, sotia lui Vogoride, a sustras o parte din corespondenţa secretă purtată de soţul ei cu rudele din Constantinopol. Asa s-a aflat ca lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reuşit să zădărnicească Unirea Moldovei cu Valahia, falsificând alegerile. Prin Costache Negri scrisorile compromiţătoare au fost publicate în ziarul "L'Etoile d'Orient", ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând rapid şi în Moldova. Când sultanul, sprijinit de Austria, nu a anulat alegerile pasrand rezulatele si considerandu-le valide, ceilalţi supervizori, Franta, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei au rupt relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman la 4 august 1857.
Tensiunile dintre Anglia si Austria pe de o parte ca puteri ce încurajau Imperiul Otoman să nu accepte noi alegeri, şi celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne din 9 august 1857 dintre Napoleon III şi Regina Victoria a Angliei. In urma acestei intalniri alegerile falsificate de caimacanul Vogoride din Moldova au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei Uniri parţiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Parlamente/Adunari Legislative. Instituţiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia Centrală de la Focşani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate, şi Armata.
Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil Unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei/Tarii Romanesti. Prin documentele redactate, s-a pus baza Unirii celor două principate.
Ulterior pe 7 şi 9 octombrie 1857 sunt elaborate rezoluţiile prin care se cereau:
- Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulatii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634
- Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România
- Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării
- Neutralitatea pământului Principatelor
- Puterea legiuitoare încredinţată Adunării Obşteşti, ce va reprezenta interesele naţiei
Toate aceste cereri aveau garanţia colectivă a puterilor care au subscris tratatului de la Paris.
Mai departe, intrunite pentru a lua în discuţie cererile celor două Divanuri ad-hoc la 10/22 mai si 7/19 august 1858, puterile europene semnatare au adoptat Convenţia de la Paris prin care se hotarau urmatoarele:
- Principatele îşi păstrau autonomia sub suzeranitatea Porţii şi protecţia celor şapte puteri europene
- Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, fiecare având instituţii proprii
- Se înfiinţau instituţii comune precum Comisia Centrală de la Focşani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie si Armata
- Prevederea de principii de organizare şi modernizare a viitorului stat : separaţia puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor de clasă, egalitatea în faţa legii, drepturi politice pentru creştini, libertatea individuală
- Dreptul de vot a ramas insa cenzitar.
După încheierea Convenţiei de la Paris, care a jucat initial rolul unei Constituţii a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.
La începutul anului următor, la data de 24 ianuarie 1859, zi devenita memorabila pentru Neamul Romanesc, colonelul Alexandru Ioan Cuza, lider al miscarii unioniste, a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, realizand de facto Unirea Principatelor, Unire ce sta la baza Romaniei moderne.
Pentru dezamorsarea opoziţiei Imperiului Otoman şi al Austriei faţă de Unire, Romania beneficieaza de spijinul lui Napoleon al III-lea. Asadar la 13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris recunostea oficial Unirea de la 24 ianuarie 1859.
Conform deciziei Convenţiei de la Paris, s-a infiintat in mai 1859 Comisia Centrală la Focşani, cu scopul redactarii primei Constitutii a Romaniei. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat de Cuza, Comisia fiind desfiintata in februarie 1862.
Mai tarziu in 1862, cu ajutorul unioniştilor, domnitorul Cuza reuseste sa unifice Parlamentul şi Guvernul, realizând Unirea politica finala.
Testamentul politic al lui Mihai Eminescu - de Dr. Radu Mihai Crisan
| testamentul_politic_al_lui_mihai_eminescu_1-_de_dr._radu_mihai_crisan.pdf |
Dominatia banului international - de Mihai Eminescu ( Colaj de texte eminesciene realizat de Miron Manega - preluare)
De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate si născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.
Legile demagogiei
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se va specula averea statului la bursă; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Corupţia si bugetofagii
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a miscării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială si morală. Fără muncă si fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic si nu stie să se apuce de nici un mestesug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă si întreprinzători sarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omenesti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.
Mizeria artificială
Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei si a fiscului când constatăm că, în acelasi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca soarecii o corabie care arde, si că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii si a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump si nu produce nimic. Asa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică si prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest si mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a astepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.
Perspective
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă si tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Si, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câstig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie si să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii si, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate si fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.
Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei crestine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor si dramelor de incest si adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
(Colaj de texte eminesciene realizat de Miron Manega)
EXPLICATIO
În întâmpinarea ideii că Mihai Eminescu n-ar mai fi „la modă“, am realizat acest colaj din textele jurnalistice ale marelui poet. Am vrut să arătăm, prin aceasta, că Eminescu nu a fost doar poet si gânditor, ci si primul analist economic din istoria României. „Diagnosticele“ si soluţiile lui economice, publicate în perioada 1870-1889, sunt valabile si astăzi. Iar cele scrise de el la sfârsitul secolului al XIX-lea par inspirate din realitatea de azi. Ne-a usurat munca - si mulţumim pe această cale autorului - cartea lui Radu Mihai Crisan (scriitor si doctor în economie), „Eminescu interzis“, apărută la Editura Criterion Publishing. Textele colajului nostru au fost extrase din publicaţiile „Albina“, „Familia“, „Federaţiunea“, „Convorbiri Literare“, „Curierul de Iasi“ (1870-1877), colecţia ziarului „Timpul“ (1877-1883) si din manuscrise publicate postum. www.sfin.ro/